Garanție 90 de zile. 5% extra reducere la plata card.
Laurul englezesc sau Prunus Laurocerasus este un arbore veșnic verde, în general cu creștere rapidă, din genul Prunus, care include prunii și piersicii.
În acest articol îți spunem tot ce ai nevoie să știi despre acest arbore ornamental nepretențios care îți înfrumusețează curtea.
Acest arbust decorativ originar din Asia și Europa are frunze late, de culoare verde închis, cu marginile zimțate delicat. Când sunt zdrobite, acestea au aromă de migdale.
Mugurii apar la începutul primăverii și se deschid la începutul verii în flori albe parfumate, de circa 1 cm, cu câte cinci petale alb-crem și numeroase stamine gălbui cu miros dulce. Ele se numără printre preferatele fluturilor, albinelor și a altor polenizatori, ceea ce asigură răspândirea cu ușurință a arbustului în natură.
Fructele roșii, asemănătoare celor de cireș, de circa 1-2 cm, devin negre când se coc la începutul toamnei și conțin, la fel ca frunzele și semințele, compuși toxici, care pot provoca otrăviri grave dacă sunt ingerați.
Există mai multe soiuri de laur englezesc, unele pitice, altele cu creștere sub formă de coloană ori tufă.
Acest arbore decorativ este cultivat pe scară largă, în grădini și parcuri din regiunile temperate din întreaga lume, având o creștere destul de rapidă. Este folosit ca gard viu împotriva vântului și pentru protejarea intimității, precum și în amenajările spațiilor publice.
O specie rezistentă la condiții dificile, laurul englezesc poate fi plantat atât în plin soare, precum și în zone cu expunere parțială la soare și chiar la umbră. În zonele cu climă rece e bine să fie cultivat la soare, iar în cele cu clima caldă, la umbră.
Solurile fertile, ușor acide, cu drenaj adecvat sunt cele mai potrivite pentru plantare. Arborele tolerează și solurile nisipoase, lutoase și pe cele argiloase și se poate dezvolta și în soluri neutre și bazice (ușor alcaline).
Solul trebuie udat fără a-l umple de apă. Cantitatea de apă necesară se stabilește în funcție de gradul de umiditate existent deja în sol la fiecare tranșă de udare.
Când este plantat în zone în care plouă periodic, apa de ploaie ar trebui să fie suficientă pentru dezvoltarea arborelui.
Este important să știi că laurul englezesc nu poate supraviețui înghețului și de aceea sunt necesare măsuri de protecție pe durata sezonului rece: planta trebuie învelită lejer într-o pânză, care să permită aerului să circule prin frunziș.
Prunus laurocerasus este cultivat de obicei în spații exterioare, dar unele soiuri pot fi cultivate și în ghivece. Indiferent de locația de plantare, arborele trebuie să dispună de o cantitate mare de pământ și de suficient spațiu pentru a se dezvolta.
Perioada optimă de plantare este toamna pentru a permite rădăcinilor să se dezvolte înainte de venirea iernii. Însă el poate fi plantat și în lunile mai calde, situație în care va avea nevoie să fie udat mai des.
Toaletarea trebuie făcută fie spre sfârșitul primăverii, fie spre începutul verii, după ce arborele a înflorit. Toaletarea se face cu ușurință, mai ales atunci când planta face parte dintr-un gard viu.
Laurul englezesc poate fi înmulțit prin butași de tulpină. Butașii pot fi plantați și udați într-un loc adăpostit din grădină pentru o creștere optimă.
Pentru a stimula creșterea acestui arbore poți folosi îngrășăminte special concepute pentru arborii ornamentali veșnic verzi.
Deși este considerat robust și rezistent la boli, laurul englezesc ținut în condiții necorespunzătoare poate fi atacat de paraziți precum afidele și insectele cu solzi și afectat de boli ca mucegaiul pudră și verticilioza. O îngrijire corespunzătoare protejează arborele de aceste pericole și îl face ușor de crescut.
Această specie este una deosebit de estetică datorită frunzișului roșu-portocaliu care se dezvoltă la începutul primăverii și florilor abundente, albe și parfumate.
O variantă mai compactă decât alte specii de laur englezesc, Etna nu crește la fel de mult sau de repede ca acestea, ci ajunge la maxim 3-4 metri înălțime. Din acest motiv, arbustul este alegerea potrivită pentru grădini mici unde sau ca gard viu care nu necesită multă întreținere, fiind suficientă o singură toaletare pe an.
Prunus Laurocerasus Rotundifolia este una dintre cele mai cunoscute varietăți de laur englezesc. Cu o creștere de circa 60 cm pe an și frunzișul de un verde intens, acest arbust poate fi modelat ca gard viu sau poate fi lăsat să crească liber, sub formă de tufă. Se plantează individual sau în grupuri, în zone aflate în plin soare și umbră parțială sau totală.
Florile sale mici, care înfloresc în lunile aprilie-mai, sunt parfumate și înfrumusețează orice gradină.
O specie robustă, care crește până la 6 metri înălțime, această specie de laur englezesc, relativ recentă, este foarte rezistentă la vremea rece, la vânturi puternice și poate fi cultivată cu succes și în zone de coastă sau învecinate cu marea. Arborele poate fi folosit și pentru plantare mixtă care necesită întreținere minimă, pentru controlul eroziunii solului și pentru păstrarea unui colț verde în grădină indiferent de anotimp.
Prunus Laurocerasus Novita este o alegere populară datorită ritmului rapid de creștere și întreținerii ușoare, care se poate face doar cu ajutorul foarfecelor. Acest arbore poate fi amenajat sub formă de gard viu bogat, care ține la distanță privirile indiscrete.
Frunzele sunt lucioase și rămân verzi pe întreaga perioadă a anului. Primăvara, arborele produce țepi verticali pe care se dezvoltă flori mici, alb-crem, urmate de fructe mici cu nuanțe ce variază de la roșu închis până la negru.
Laurul englezesc este un arbore ornamental nepretențios care îți înfrumusețează grădina și curtea, oferindu-le culoare în orice anotimp. Ușor de modelat în formă de cub, glob sau coloană, plantat individual, în grupuri sau ca gard viu, el este oricând o alegere inspirată. Poți comanda tipul de laur englezesc preferat rapid și ușor de pe site-ul nostru. Toți arborii și arbuștii de la pepiniera noastră se livrează cu perioadă de garanție de 90 de zile și instrucțiuni de plantare și îngrijire.
Introdu adresa de email pentru a-ți salva coșul de cumpărături pentru mai târziu. Și cine știe, poate chiar îți vom trimite un cod de reducere de 10%. 😉